Ce este otita externa?
Otita externa reprezinta o inflamatie a urechii externe. Aceasta inflamatie este data de obicei de o infectie si afecteaza conductul auditiv extern si nu depaseste timpanul. Infectiile ce trec de timpan spre urechea medie numesc otite medii.
Ce cauzeaza otita externa?
Otita externa este o infectie a tegumentului canalului auditiv extern si este o patologie foarte comuna. De obicei apare “din senin”, fara o cauza ce poate fi usor evidentiata.
In general infectiile sunt cauzate de o bacterie. Ocazional pot fi cauzate si de o ciuperca (fung). Unii oameni sunt mai predispusi la a dezvolta otite externe. Daca se introduce din gresala in ureche apa, sampon, sapun, fixativ etc poate aparea mancarimea. Aceasta senzatie duce la introducerea degetului sau a unor obiecte in ureche ( betisoare, chei, agrafe etc) ce pot leza tegumentul canalului auditiv extern si sa duca la aparitia inflamatiei si astfel apare un cerc vicios deoarece inflamatia si infectia cauzeaza mai multa mancarime si cu cat va zgariati mai mult cu atat se inrautateste situatia.
Alte posibile cauze ale otitei externe :
Inotul: studiile arata ca otita externa apare de 5 ori mai frecvent in cadrul inotatorilor, fapt datorat patrunderii apei in canalul auditiv extern, uneori otita externa fiind chiar numita otita inotatorilor.
Conditiile meteo: Este un mediu favorabil pentru otita externa atmosfera umeda si calda.
Bolile de piele: Eczemele si psoriazisul pot afectea tegumentul canalul auditiv extern si pot cauza otita externa.
Folosirea betisoarelor in incercarea de a curata ceara – irita tegumentul conductului auditiv extern si duce la aparitia inflamatiei.
Simptomele otitei externe
Simptomatologia urechii externe poate fi foarte variata. Cele mai frecvente simptome sunt mancarimea, curgerea unui lichid din ureche, senzatia de ureche infundata si durerea. Uneori se poate asocia inflamatia glandelor adiacente sau a ganglionilor. Mult mai frecvent este unilaterala dar uneori poate fi bilaterala.
Tratamentul otitei externe:
Majoritatea pacientilor primesc tratament fara a li se efectua teste in prealabil deaorece examenul clinic este sugestiv. De obicei se recomanda o serie de picaturi otice prescrise de medicul de specialitate. Uneori este necesara prelevarea secretiei otice in vederea examenului bacteriologic pentru a determina bacteria cauzatoare a infectiei. Acest test indruma medicul curant in alegerea tratamentului antibiotic optim.
Poate dura peste o saptamana pana la rezolutia simptomelor.
Cum se utilizeaza picaturile otice :
Pacientul se aseaza pe partea cu urechea sanatoasa (urechea bolnava in sus).
Se picura cateva picaturi in ureche si se mentine pozitia timp de 1-2 minute.
Apasati cartilagiul din fata canalului auditiv extern de cateva ori pt a ghida picaturile in interiorul canalului.
Ca si reguli generale:
Nu aplicati vata in conductul auditiv extern. Ea va bloca eliminarea debridurilor celulare ce trebuie sa fie eliminate.
Nu incercati sa va curatati urechea cu betisoare .
Daca introduceti betisoare sau alte obiecte in interiorul canalului auditiv extern puteti irita sau leza tegumentul si sa inrautatiti lucrurile. Curatati doar la exterior secretiile ce apar.
Analgezice :
Paracetamolul sau ibuprofenul sunt de obicei suficiente pentru calmarea durerii. Uneori durerea este foarte puternica si este nevoie de un antiinflamator mai puternic. Uneori caldura locala poate ajuta.
Masuri necesare:
Aspirarea secretiilor din conductul auditiv extern, uneori plasarea unor mese imbibate cu diverse substante pot ajuta la ameliorarea simptomatologiei (mai ales daca inflamatia este foarte puternica).
In cazuri grave se pot prescrie antibiotice.
Cum pot preveni?
-evitati patrunderea samponului/sapunului/apei in canalul auditiv extern. O metoda simpla este plasarea in conca a unei bucati de vata imbibata intr-o solutie uleioasa.
-nu introduceti obiecte straine in ureche
-incercati sa va pastrati urechile uscate in timpul inotului
Fun fact:
usturoiul in ureche-sau in unele cazuri piftia nu sunt de ajutor…doar va dura ceva pana va reusi medicul sa extraga piftia din ureche sau poate va vor gadila mustatile de la usturoiul incoltit….
Scrie un răspunsRăspundeți