V-ati intrebat vreodata cum auzim? Cum ne putem bucura de sunetele din mediul inconjurator si de muzica noastra preferata? Sper sa gasiti o parte din raspunsuri in articolul de mai jos.

Organul stato-acustic (urechea) este un organ de simt cu 2 componente: acustica (auz) si vestibulara (echilibru) . Deci urechea are doua roluri foarte importante : ne ajuta sa auzim si sa ne mentinem echilibrul. Componenta acustica inregistreaza vibratiile sonore din mediul ambiant iar componenta vestibulara informeaza organismul atat asupra pozitiei sale in spatiu cat si asupra deplasarii lui.

Ce este auditia si cum este receptat sunetul?

Auditia este functia urechii de a percepe sunetele de anumite frecvente si intensitatii . Un sunet poate fi receptat pe cale otica fiziologica numita calea aeriana iar pragul minim al unui auz normal pentru conducerea aeriana este situat audiometric intre 0 si 30 dB. Sunetul mai este receptat si pe alte cai cum ar fi calea otica osoasa (mastoida-cohlee) numita si conducerea osoasa ce este parafiziologica la omul normal. Calea osoasa devine fiziopatologica atunci când este blocat complet sistemul de transmisie (de exemplu, in ageneziile meato‑cavo­timpanice). Sunetele mai pot fi receptate si tactil, palpator (in special cele grave – de exemplu la 16 Hz.

Urechea si nervul auditiv stau la baza mecanismului prin care un semnal acustic din spatiu este transformat in potentiale neuronale de actiune.

Cum se propaga sunetul?

Undele sonore se propaga in tot spatiul din jurul extremitatii cefalice iar schimbarile de presiune din conductul auditiv extern determina vibratia membrane timpanale. Aceasta declanseaza miscarea oscioarelor.

Miscarea scaritei pe fereastra ovala determina schimbarea presiunii in fluidele din urechea interna, vibratia membranei bazilare si a organului Corti (care este organul auditiei).

Deplasarea stereocililor celulelor senzoriale este stimulul ce duce la transformarea vibratiei mecanice.Impulsurile nervoase se propaga prin axonii nervului auditiv.

Caracteristici implicate in localizarea sunetului:

diferentele de intensitate sonora dintre cele 2 urechi date de efectele ”de confuzie” si “de umbra” pentru stimulii de frecventa inalta depind foarte mult de pozitia sursei sonore in spatiu

distanta dintre urechi determina o diferenta de timp intre sosirea sunetelor intr-o ureche si in alta (celulele din sistemul nervos sunt foarte sensibile la aceste diferente mici de intensitate si timp interaural)

directia sunetului din jurul capului contribuie la localizarea sunetului

unele specii de animale au control voluntar asupra urechii externe si pot ajusta aceste caracteristici in avantajul lor